Tiger. O altă băutură energizantă cu nume "animalic". Până acum ştim de Red Bull şi Crazy Wolf. Vom avea în curând Dark Dog, Shark şi Grizzly. Mica noastră grădină zoologică este în continuă creştere :)
Tiger vine în două "subspecii". Tigrul sălbatic, de element natural, este cel din pozele alăturate; se găseşte în stare liberă, neîmblânzit şi fără de teamă... şi apoi mai este tigrul gras, leneş şi greoi, chiar obez aş putea spune. El este... Tiger la PET de 1L!
Da, este cea de a doua băutură energizantă pe care am găsit-o pe piaţă la capacitatea XX...XL de 1 litru. Se pare că este un trend care începe să ia avânt, probabil alimentat de concurenţa mărcilor; pentru un chef, oamenii preferă să cumpere 2-3 PET-uri de 1l, în loc de 10-15 doze de 250 ml. Ocupă mai puţin spaţiu în frigider şi în buzunar nu mai bate vântul după cumpărare.
Aştept cu nerăbdare energizantele la PET de 2L, la bidon de 5, damigeană de 10 şi recipient de 19L, ca apa de la dozatoare :)
Poate sunt un idealist, dar mereu m-am aşteptat ca design-ul unui produs să aibă cât de cât ceva în comun cu numele acestuia; în cazul de faţă, sunt dezamăgit din nou. Ce-are... Măria cu pălăria? Speram să fie vorba de un recipient dungat, negru cu galben-portocaliu, cu un scris "sălbatic", iar când colo... un design negru-albastru-roşu-argintiu, cu partea din spate predominant albastră, mai mult acvatic decât... felin, care nu are nicio legătură cu... vreun tigru, real sau imaginar.
Mai mult, tagline-ul "Power is Back!" are mai mult legătură cu vreun... urs sau elefant, decât cu un tigru, care mie îmi inspiră agilitate, viteză şi multă, multă pândă. Şi gheruţe tăioase :)
Trecând peste cârcoteala-mi obişnuită, ajungem la ceea ce ne interesează...
Gustul este plat, o clonă Red Bull destul de nereuşită, cu iz metalic/amărui pregnant spre final. Nu te umple de greaţă, dar nici plăcut nu e. Mai mult nereuşit decât bun...
Efectul e şi el destul de slab, sub "etalonul" Red Bull, să zicem undeva la 60-70%.
Preţul e mic, învârtindu-se pe undeva pe la 2 lei, PET-ul de 1L fiind sub 5 lei, de unde rezultă că o mare parte a preţului dozei o deţine ambalajul. Să zicem că preţul mic pentru PET egalează efectul slab şi gustul la fel de "ieftin".
Disponibilitate: l-am găsit în Kaufland şi nici că l-am mai căutat în altă parte!
Deocamdată nu avem filmuleţ, dar voi actualiza articolul după deschiderea şi testarea PET-ului de 1L.
Nota finală: **``` [2 out of 5] - Nu inspiră nici prin design, nici prin gust, nici prin efect, şi dacă n-ar fi avut preţul extrem de mic şi disponibilitatea la PET... ar fi căzut în coşul de gunoi al categoriei "least wanted"...
Energofil - The Red List - RSS
05 May, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Recommended by Darius "Tiger" Michalczewski! :D
ReplyDeletehttp://bayimg.com/image/caklfaacf.jpg